Fostul partener al actriței și cântăreței Aylin Cadîr în emisiunea „Dansez pentru tine”, de la Pro TV, a rămas pe drumuri din cauza unor prieteni care i-au luat apartamentul pe care îl avea în Bistrița. Cum a fost posibil? Din cauza crizei financiare, Ovidiu Danci nu a mai putut achita rata pentru apartament, iar banca l-a scos la vânzare, moment în care doi prieteni s-au oferit să cumpere locuința și să i-o înapoieze în momentul în care o să scape de datorie. Surpriză însă! Aceștia au păstrat apartamentul și l-au închiriat cu tot cu lucrurile lui Ovidiu în el, iar când acesta a mers să le plătească datoria i-au întors spatele.
„Apartamentul are 100 mp şi este complet mobilat şi utilat. Când am vrut să-i dau banii, mi-a zis să mai aştept un an. Am aflat de la o altă vecină că ei nu vor să-mi mai dea apartamentul, au plecat la Bucureşti şi l-au închiriat. Eu n-am crezut şi m-am dus să mă conving singur. Atunci am văzut chiriaşii și le-am spus că toate lucrurile din casa aia sunt ale mele, dar ei nu se pot băga în problema asta. Sunt singurul vinovat pentru toată această poveste pentru că am fost foarte naiv”,a povestit Ovidiu, joi, în emisiunea „Poveștiri adevărate”, de la Acasă TV, precizând că a ajuns la capătul puterilor din cauza celor întâmplate.
„Mă trezesc noapte de noapte şi nu ştiu ce să mai fac. Poate ăsta a fost preţul plătit ca să învăţ ceva în viaţă. Sunt absolut disperat”, a adăugat acesta.