Pentru cei care nu ştiu, talentatul artist al casei de producţie 1ArtistMusic a fost internat la jumătatea lunii decembrie într-un spital din Bucureşti, după ce a acuzat dureri de cap şi, greţuri, la acea dată acesta fiind suspect de meningită acută, mai ales că aceasta se întâmpla după o serie de concerte susţinute în aer liber, la temperaturi sub zero grade.
Din fericire, examinarea amănunţită de către medicii de specialitate a infirmat acest diagnostic, acesta suferind de fapt de sindrom cefalalgic acut.
Foarte riguros când vine vorba despre starea sa de sănătate, Alex ne-a declarat că se simte bine şi că abia aşteaptă să revină pe scenă, fiindu-i foarte dor de fani, dar că va urma cu stricteţe sfaturile medicilor.
Cântareţul speră ca în aproximativ o lună să fie apt pentru a se urca din nou pe scenă.
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News