McCafferty suferă de o boală pulmonară obstructivă, iar din acest motiv are mari probleme cu respiraţia.
„Starea lui s-a înrăutăţit în ultima vreme şi, după ce a încercat să cânte la un festival din Elveţia, săptămâna trecută, lui Dan i s-a părut imposibil să mai continue, după ce interpretase doar trei cântece. Ulterior, în culise, el a spus trupei că nu mai poate continua”, se arată în acelaşi mesaj.
Problemele lui de sănătate au ieşit la iveală pe 9 iulie, când Dan McCafferty, care este solistul trupei Nazareth de 45 de ani, a leşinat pe scenă la câteva secunde după debutul unui concert programat la Cranbrook Curling Centre, din provincia canadiană British Columbia. Dan McCafferty a fost scos imediat de pe scenă pentru a primi îngrijiri medicale. În urma acestui incident, formaţia scoţiană a fost nevoită să anuleze acel concert.
Trupa britanică Nazareth, una dintre legendele rock ale anilor 70, a fost înfiinţată în decembrie 1968, în Dunfermline, Scoţia, din „cenuşa” unei trupe semi-profesioniste locale, The Shadettes, de solistul Dan McCafferty, chitaristul Manny Charlton (ex-Mark V şi The Red Hawks), basistul Pete Agnew şi bateristul Darrell Sweet.
Balada „Love Hurts”, care a făcut înconjurul lumii, câştigând discul de platină şi ocupând prima poziţie în topurile din Europa şi SUA, a rămas o preferată a publicului, chiar şi la 36 de ani de la lansare.
La ce oră se deschid secțiile de votare pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!