Restabilit după ani de locuit în Statele Unite și București în comuna natală, Pietroșița, artistul ce a cântat pe cele mai cunoscute scene ale lumii – Teatrul Academic de Stat Balșoi din Moscova, Novosibirsk Opera din Siberia, Israeli Opera, Los Angeles Opera, Detroit Opera House ori Teatrul Michigan (unde a cântat după regretatul Luciano Pavarotti, cu care s-a cunoscut)-nu a făcut niciodată politică și își justifică intenția prin faptul că a intrat în prima formațiune politică importantă, interesată de anunțul său public conform căruia dorește să dea consultanță în domeniul cultural.
Decizia sa, de a se număra printre cei ale căror nume vor fi întâlnite pe buletinele de vot la alegerile locale, a fost justiticată prin faptul că își dorește, prin noua funcție, să țină în viață festivaluri de tradiție, precum ”Crizantema de Aur” și să găsească soluții pentru reabilitarea unor săli de cultură din județ, aflate în degradare.