Cei doi au filmat până acum chiar și filmulețe amuzante, separat de emisiune, și par să fie pe aceeași lungime de undă. Raluca și Răzvan au vrut să ilustreze un moment din emisiunea de vineri, cu un tango superb, pe care l-au învățat urmărind un clip. Deși s-au descurcat destul de bine, cei doi au avut probleme la prize, bruneta ajungând de două ori pe jos, în poziții… incomode.
Vezi întregul moment aici.
Nu demult, ei au dat impresia că ar forma chiar un cuplu în afara micului ecran când au făcut un anunț neașteptat, pe o rețea de socializare: „Ne căsătorim”. Alături, Răzvan a publicat și o fotografie în care apare alături de Raluca Dumitru. Cei doi erau îmbrăcaţi elegant, iar prezentatorul o ţinea de mijloc pe Raluca. Cei doi nu se pregăteau însă de vreun astfel de eveniment, ci se aflau la marea finala de la „Mireasa pentru fiul meu”, chiar pe platourile de filmare, iar anuțul a fost făcut în glumă.
Răzvan Botezatu prezintă alături de Rocsana Marcu emisiunea „Star Matinal”, de la Antena Stars, iar Raluca Dumitru este asistentă TV.