Cine este el?

Un regizor, îndrăgostit de Zăvo! Află cine e misteriosul bărbat! | EXCLUSIV
Constantin Popescu (15 decembrie 1973) este un prozator şi un regizor apreciat. A lucrat ca asistent de regie/producţie la patru dintre filmele lui Lucian Pintilie şi regizor secund al lui Francis Ford Coppola la “Tinereţe fără tinereţe”. Primul său scurtmetraj, “Apartamentul” (2004), a fost distins cu Marele Premiu al Juriului la Veneţia. Au urmat “Canton”, “Drezină” şi “Apa”, toate selecţionate în festivaluri internaţionale şi premiate. “Portretul luptătorului la tinereţe” reprezintă debutul lui în lungmetraj. Cel de-al doilea lungmetraj al său, “Principii de viaţă”, a avut premiera la Festivalul de la San Sebastian, desfăşurat în perioada 17-25 septembrie 2010. În prezent, alături de Dragoş Buliga, el regizează serialul “Las Fierbinţi”, difuzat de PRO TV.

«Nu ştiam că am fost prima lui iubire»

“Dacă m-a iubit a făcut-o foarte discret, astfel încât nu mi-am dat seama”, a declarat Oana Zăvoranu pentru Libertatea. Vedeta a mărturisit că abia acum a aflat că acesta a iubit-o: “Ştiam că mă simpatizează. Dar nu ştiam că am fost prima lui mare iubire. Mă bucur să aud asta. Îmi amintesc de el, desigur. Şi eu îl simpatizam, pentru că era un tip interesant, boem şi artist. Se detaşa clar ca fire şi atitudine de grupul «normal» de elevi de la Liceul I.L. Caragiale. Eram amândoi «artişti neînţeleşi ». E un tip fin şi cu bun simţ, mai matur decât vârsta lui. Îi doresc multă fericire şi succese. Îl pup”. (Răzvan Dinu)
 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Știrileprotv.ro
Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Viva.ro
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
FANATIK.RO
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Elle.ro
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Unica.ro
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Observatornews.ro
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi
HOROSCOP
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI