Haroon Ali-Syed, în vârstă de 19 ani, din Hounslow West London, a fost dus la tribunal magistraţilor din Westminster după ce a fost arestat săptămâna trecută sub acuzaţia că a plănuit o serie de atacuri teroriste între 12 aprilie şi 9 septembrie.
El a venit îmbrăcat în gri și și-a confirmat numele, vârsta și adresa unde locuiește. Tânărul voia să comită un atac terorist în timpul unui concert al cântăreţului britanic Elton John. Concertul a avut loc pe 11 septembrie în Hyde Park din Londra.
De asemenea, adolescentul este acuzat că plănuia să comită atentate şi în alte locuri din Londra, printre care Buckingham Palace şi Oxford Street, cât și la baze militare.
Szed va rămâne în cutodia poliţiei până săptămâna viitoare, când va trebui să se înfăţişeze din nou la tribunal pe 19 septembrie.
Doi alți bărbați ce au fost arestați în același timp cu tânărul de 19 ani au fost eliberați pe cauțiune.
Într-o carieră de aproape cinci decenii, Elton John a reuşit să vândă peste 250 de milioane de albume în toată lumea şi a avut peste 50 de hituri Top 40, devenind unul dintre cei mai de succes cântăreţi ai tuturor timpurilor. Elton John a fost unul dintre cele mai importante nume ale muzicii în anii 70, cu şapte albume consecutive No. 1 în Statele Unite şi şase single-uri No. 1. Succesul său a avut un impact puternic în muzica pop şi a condus la creşterea popularităţii pianului în rocknroll.
Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!