3 comentariiEpisodul-pilot „The Last of Us” a fost difuzat de HBO pe 15 ianuarie și a fost văzut de 10 milioane de oameni în primele două zile de la premieră. Am vizionat toate cele 9 episoade care compun primul sezon (screenere puse la dispoziție de producător) și cred că este doar începutul pentru recordurile de audiență pe care le va bate.
Acțiunea are loc în 2023, la 20 de ani după ce o pandemie provocată de o ciupercă a zdruncinat din temelii toată planeta. Povestea îi urmărește pe Joel (Pedro Pascal), un contrabandist morocănos și cinic, și adolescenta bătăioasă Ellie (Bella Ramsey), pe care el trebuie să o conducă, într-un drum care abundă de pericole, în SUA postapocaliptică.
Personaje credibile și o lume de care ne temem tocmai pentru că e posibilă
Nucleul emoțional al serialului e dat de interacțiunile celor doi, care sunt mereu sincere și nu pică în sentimentalism. Scriitorii Neil Druckmann (care a creat și jocul video) și Craig Mazin („Cernobîl”) au marele merit că dezvoltă convingător și lent relația dintre Joel, tatăl căruia i-a murit fiica încă de la startul apocalipsei, și Ellie, fata de 14 ani, orfană încă de la naștere. Orice catharsis emoțional aici e câștigat greu și, prin urmare, îți intră pe sub piele, fără drept de apel.
Pedro Pascal joacă un rol care le fusese anterior oferit lui Matthew McConaughey și Mahershala Ali. Și, deși sunt sigură că ambii ar fi făcut o treabă bună ca Joel, abordarea lui Pascal e impresionantă. Trece ecranul și când joacă cinismul și, mai târziu, când e înmuiat de timpul petrecut cu Ellie și începe, din nou, să spere.
Întreaga distribuție a serialului e formată din actori talentați, dar, pentru mine, adevărata vedetă a serialului e Bella Ramsey. Actrița are 19 ani joacă o fată de 14, dar niciodată nu arată prea în vârstă pentru rol. Ținuta ei are o stângăcie de adolescentină, iar chipul are exact combinația de copilărie improbabil conservată și maturitate forțată pe care i-o cere rolul. Pe Ramsey nu doar că o crezi și când se joacă, și când înjură ca un marinar, și când se sperie de lucrurile oribile la care e martoră sau pe care ajunge să le facă. Nu doar o crezi, ci pur și simplu uiți că joacă și că nu e o persoană reală.
Episodul trei e tulburător
La fel ca Pascal, Ramsey n-a fost prima alegere pentru partitura pentru care au dat probă 105 actrițe. Totuși, după primul sezon, nu-mi pot imagina nici altă Ellie, nici alt Joel.
Chiar dacă centrul de greutate al filmului este dat de această relație dintre protagoniști, „The Last of Us” izbutește exact acolo unde, din punctul meu de vedere, a dat greș „Station Eleven” (propunerea postapocaliptică de anul trecut). Rămâne relevant și captivant chiar și atunci când are curajul de a-i abandona porțiuni întregi pentru a face zoom out și a se concentra pe alte personaje. Pentru a mări astfel lumea imaginată.
În al treilea episod, Joel și Ellie abia apar, iar povestea se concentrează pe relația dintre un „survivalist”, Bill (Nick Offerman), și un artist, Frank (Murray Bartlett), și pe felul în care au trăit ei apocalipsa. Acest episod, cu lungime de film (1h 20 de minute), tratează teme grele cu o delicatețe de invidiat. Cum au scris mai mulți critici TV deja, ne dă una dintre cele mai bune ore de televiziune pe care le vom vedea în 2023.
Lupta cu un guvern atotputernic
„The Last of Us” e dezolant, pasionant, violent și uman. Ce-a rămas din societate, după ce infecția i-a ucis sau transformat pe oameni într-un soi de zombie, este sub conducerea unui guvern dictatorial, „fascist”, iar o parte dintre oameni s-au organizat în grupuri rebele (pe care statul îi consideră „teroriști”). De multe ori, în timp ce traversează SUA, Joel și Ellie dau de lucruri mai înspăimântătoare decât monștrii creați de infecția fungică. În mijlocul apocalipsei, groaza are deseori chip uman. Totuși, din ruine și disperare se cern și bucățile de umanitate, ca aurul fin din nisip – și asta e atât de prețios la „The Last of Us”.
În fond, întrebarea pe care o pune serialul a mai fost pusă și de alte distopii: Ce te ține în viață, acum sau la sfârșitul lumii? Pentru ce sau cine lupți? Pentru cine supraviețuiești? Nici răspunsul nu e nemaiauzit, dar cum e dat impresionează: prin viziunea artistică, dar și prin încrederea în poveste și chimia actorilor.