Dar înainte de acest verdict, o nouă provocare îi așteaptă pe supraviețuitori: bătălia pentru recompensă – un joc extrem de solicitant, desfășurat în noroi, care va scoate la iveală determinarea, forța și strategiile fiecărui trib. Însă, înainte de start, Daniel Pavel observă un detaliu șocant: una dintre concurente are ochiul umflat.
„A observat cât de lovită m-am simțit ieri, bătută și de Leoparzi, și mi-a umflat ochiul… Am venit acum, cu ochiul umflat, ca să se vadă ce frumos m-am simțit ieri bătută”, a explicat concurenta.
Despre cine este vorba și ce s-a întâmplat cu ea? O simplă accidentare, o forță a naturii care și-a făcut de cap sau un semn al tensiunilor tot mai mari din competiție? Răspunsul îl vom afla în această seară, la Survivor România.
În Consiliul de Eliminare, pericolul este real! Ionela și Uwe Dai sunt protejați, dar pentru restul Dragonilor, orice pas greșit poate fi fatal. Alianțele sunt pe muchie de cuțit, iar fiecare privire ascunde o strategie nespusă. „Fiți atenți, în acest consiliu cu siguranță vor exista situații neprevăzute, evenimente incendiare. Însă acum așteptăm să ni se alăture triburile în consiliu”, anunță Daniel Pavel.