„Acum nu mai e în Dubai vara, pentru că e foarte cald. De obicei, vara evadăm. Ne întoarcem acolo doar când avem treabă, așa că vara ne bucurăm de viața în Europa, în România. (…)Am călătorit deja destul de mult în vara asta. Am fost în Grecia, am fost pe urmele echipei naționale în Germania. Plecăm din nou la Munchen pentru că vrem să îi susținem. (…)”, a spus Denisa Tănase, potrivit Spynews.
Dacă în urmă cu câțiva ani spunea că suferă de burnout, Denisa Tănase a spus că în prezent a reușit să se vindece și asta pentru că a reușit să își construiască o echipă pe care se poate baza.
Denisa Tănase a declarat că în urmă cu ceva timp suferea de burnout, însă în cele din urmă a reușit să se vindece, asta după ce și-a format o echipă care să ajute în afacerile ei.
„Îmi place să cred că sunt lider și nu șef, și ne ajută foarte mult tehnologia în ziua de astăzi. Faptul că putem să lucrăm de oriunde. Fapul că avem o conexiune la internet, putem să ne întâlnim cu colegii, să facem call-uri (…)
Eu pot să fiu conectată la bussinesul meu din orice colț al lumii. Sunt conectată aproape non stop, și când visez tot despre asta visez. (…) Îi mulțumesc lui Dumnezeu că s-au mai așezat lucrurile, adică am ieșit din faza aia de burnout despre care vorbeam acum câțiva ani. Am reușit să construiesc o echipă minunată și mă pot baza pe ei, mi-au luat multe griji.”, a mai spus Denisa Tănase.