Duminică, 30 septembrie, fostul principe Nicolae va avea nunta cu Alina Binder, ceremonia urmând să aibă loc la Sinaia.
La nuntă vor veni prieteni din aproape 13 țări, ambasadori, personalități din corpul diplomatic și din familii regale. Însă mătușa sa, Principesa Margareta, pe care fostul principe Nicolae și-a dorit-o nașă, nu va fi prezentă. Principesa margareta nici măcar nu va fi în țară în ziua ceremoniei, potrivit site-ului oficial al Casei Regale.
„Sâmbătă, 29 septembrie, și duminică, 30 septembrie 2018, Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei și ASR Principele Radu vor face o vizită în orașele Soultzmatt și Haguenau din Alsacia, Republica Franceză, la invitația oficială a autorităților celor două municipalități.
Este a noua vizită externă a Familiei Regale a României în anul 2018, după Emiratele Arabe Unite (februarie), Regatul Marocului (martie), Republica Turcia (aprilie), Regatul Hașemit al Iordaniei (aprilie), Regatul Spaniei (mai), Republica Serbia (iunie), Republica Federală Germania și Republica Portugheză (septembrie).
Totodată, este a patra vizită efectuată de Familia Regală în țări din Uniunea Europeană, în preajma preluării de către România, pentru prima oară, a președinției Consiliului Uniunii Europene…
…Majestatea Sa Custodele Coroanei se află în Alsacia pentru a onora memoria soldaților români uciși în anii 1917 și 1918, în lagărul de prizonieri ai armatei germane. De asemenea, Majestatea Sa dorește să aducă omagiu localității Soultzmatt, care a donat Guvernului României, în anul 1919, locul pe care fusese așezat lagărul, pentru a fi transformat în cimitir militar românesc. Cimitirul a fost construit în anii 1919-1920 și a fost onorat cu vizita suveranilor României Mari, Ferdinand I și Maria, la 9 aprilie 1924″ se arată într-un comunicat.
Fostul principe Nicolae face nunta cu Alina Maria Binder în data de 30 septembrie, la Sinaia. Pe 1 august 2015, Casa Regală a anunțat excluderea Principelui Nicolae din linia de succesiune și retragerea titlului de ‘Principe, care îi fusese atribuit lui Nicolae în anul 2010. Despre nepotul regelui Mihai s-a aflat că s-a căsătorit civil, în secret, cu Alina Maria Binder anul trecut.