Prodigioasa carieră a marelui dispărut – regizor, actor şi scenarist de marcă – cuprinde mai bine de 20 de filme, dar şi memorabile spectacole de teatru, cum ar fi “O scrisoare pierdută”, de I.L. Caragiale, “Opera de trei parale”, de Bertolt Brecht sau “Visul unei nopţi de vară”, de William Shakespeare. Ca regizor de film s-a impus cu “Pădurea spânzuraţilor”, producţie care a fost distinsă cu “Palme dOr” la Cannes, în 1965, şi cu “Valurile Dunării”, câştigătoare a Globului de Cristal la Festivalul de la Karlovy Vary, în 1960.
Liviu Ciulei, omul care a influenţat fundamental scena românească, a urmat Conservatorul de Artă Dramatică, dar şi Arhitectura, pe care le-a terminat imediat după cel de-al Doilea Război Mondial. A plecat din România în 1980, devenind director artistic al Teatrului Tyrone Guthrie din Minneapolis (SUA), după ce condusese un deceniu Teatrul Bulandra din Bucureşti.
Internat de multe ori luna trecută
În ultimii ani, când organismul începuse să cedeze în lupta cu boala, se aplecase foarte mult spre arhitectură, desenând schiţe ale unor vile. Regizorul Stere Gulea a declarat ieri că Liviu Ciulei a fost internat de multe ori luna trecută, când a avut o congestie pulmonară, complicată ulterior de probleme renale şi, se pare, de un stop cardiac. Tot Stere Gulea a afirmat că, din câte ştie, marele regizor şi-ar fi dorit să fie incinerat. Ciulei a fost căsătorit în două rânduri, cu actriţa Clody Berthola şi cu jurnalista Helga Reiter, şi are un băiat, regizorul Thomas Ciulei.
Acum zece ani, în 2001, i-a fost decernat Premiul de Excelenţă UNITER.