Vedeta, în vârstă de 39 de ani, a fost transportată de o ambulanță Puls la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca, unde a fost diagnosticată cu sindrom vertiginos.
În prezent, Zăvo este supusă mai multor investigații.
Ce înseamnă sindrom vertiginos
Sindromul vertiginos este o afecţiune care aparţine mai multor specialităţi medicale (neurologie, ORL) şi se manifestă prin ameţeli, senzaţia că se învârte totul în jur, dezechilibru. Aceste episoade de vertij au o intensitate mai mică sau mai mare, în funcţie de afecţiunea de bază care le produce.
Nervii au trimis-o pe patul de spital?
Înainte să sune la salvare, Zăvo a postat un mesaj pe Facebook, în care și-a exprimat indignarea față de cei care o judecă.
„Am ajuns la concluzia că, indiferent de ce faci, oamenii te judecă. Vă doresc vouă, celor care îmi judecați viața, să trăiți ce am trăit eu, să suportați ce am suportat eu, să aveți puterea de a trece peste toate, ca apoi să apară cineva, de undeva, să vă judece. (…) Nimeni nu are dreptul de a mă blama, neștiindu-mă decât de la TV. Mie greu să recunosc, dar o fac: E o dovadă de misoginism, prostie și invidie. Asta e România!”, a scris Oana pe Facebook, cu puțin timp înainte să ajungă la spital.