Marea Finală „Survivor România”, cea care va da caștigătorul mult râvnitului trofeu și al premiului de 50.000 de euro, va putea fi urmărită pe 10 iulie, de la ora 20:00, la Kanal D!
Cine a mai rămas în competiție
În competiție au rămas doi Faimoși, Zannidache și
Elena Marin, și patru Razboinici, Maria, Albert, Andrei și Marius. De
joi, cei șase concurenți redutabili încep luptele individuale, punând la bătaie
toată energia și puterea de adaptare pentru a ajunge în finală și a câstiga
marele trofeu.
Toți cei șase concurenți rămași în concurs își merită din
plin locul în această bătălie incredibilă. Și-au forțat toate limitele, au
îndurat foamea, căldura, frigul și, mai presus de toate, separarea totală
de cei dragi și de confortul cu care erau obișnuiți.
Ca niste adevărați gladiatori moderni, au dat totul pe
traseele din Republica Dominicană, oferind celor din fața micilor ecrane un
spectacol total al sportivitații, camaraderiei, fairplay-ului, dar și al
slăbiciunilor omenești.
Mai au foarte puțin până în Marea Finală, iar presiunea este uriașă. Publicul va avea în continuare un cuvânt greu de spus în acest show, iar modalitatea prin care acesta va decide soarta competitorilor va fi comunicată de Daniel Pavel, în timpul edițiilor urmatoare „Survivor Romania”.
„Ei sunt la un pas de a câștiga Marele Trofeu”
„Urmează zile de foc la «Survivor România»! Concurenții rămași în concurs au ajuns într-un punct pe cât de aducator de satisfacție, pe atat de dramatic, practic ei sunt la un pas de a câștiga Marele Trofeu, iar tensiunea este incredibilă pentru fiecare dintre ei. E dificil de apreciat cine va reuși performanța de a câstiga trofeul.
Cu toții sunt foarte buni pe trasee, cu toții au un psihic puternic, dovadă stând și faptul că au ajuns atât de departe într-o competiție extrem de dură, care forțează toate limitele.
Mai mult decat atât, vocea publicului va conta în ecuația câștigării marelui premiu. Cei de acasă, care au fost până acum mereu alături de noi, vor decide, în final, prin puterea votului, exprimat prin sms, câștigatorul «Survivor România»!” , a spus Daniel Pavel.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!