Puștiul de odinioară, care a devenit prin talentul său precoce un model pentru tinerii vremii, iar la vârsta de 11 ani  a ajuns actor, protagonist în pelicula biografică intitulată ”Cu muzica în sânge”, Lele s-a reîntors la prima sa iubire, muzica de petrecere.
Pe numele său Robert Drumus, Lele a absolvit liceul și specializarea muzicală între timp și, în urmă cu câteva zile, a lansat o nouă melodie, ”Familie de 10 stele”, produsă de casa de producție  muzicală Ro Terra Music.
”Cu muzica în sânge”, scurt-metrajul realizat de regizorul Alexandru Mavrodineanu, în care Lele a jucat alături de Andi Vasluianu și Dorotheea Petre, a obținut zece premii la festivaluri internaționale de prestigiu, ultimele trofee fiind obținute la Festivalul IFF Mumbai (India) 2012, Norwegian Short Film Festival, Festivalul de la Clermont-Ferrand (Franţa), dar şi Festivalul de film scurt -Brest, Franţa.
Cariera fostului puşti al manelelor, acum bărbat în toată regula, este îndrumată de Dan Bursuc, cel care l-a descoperit, de asemenea, actor în propriul rol în filmul sus amintit.

 
 

Urmărește-ne pe Google News