Sunt tinere, frumoase şi se mişcă de-i bagă-n boală pe bărbaţii care le văd la televizor. Cu toate astea, “bebeluşele” Ioana şi Roxana tot singurele sunt.
Nu au iubiţi care să le scoată-n oraş, care să se laude cu ele prin cluburi, care să le cumpere vrute şi nevrute din mall-uri.
“Nu avem timp de relaţii. Eu, de exemplu, mai dansez şi în trupa Andrei, deci sunt tot timpul ocupată şi plecată. Iar Ioana este şi ea prinsă până peste cap cu repetiţiile”, ne explică bruneta Roxana.

Ioana: «Nu mă căsătoresc»

La rândul ei, Ioana Petric mărturiseşte că nu are timp să se gândească acum la iubire. Ba chiar s-a arătat supărată de insistenţa apropiaţilor, care o tot bat la cap cu măritişul: “Nu, nu mă gândesc să mă căsătoresc. La doar 23 de ani, «până când moartea ne va despărţi» sună nerealist şi oarecum macabru”, a răbufnit frumoasa blondină pe blogul ei.

 
 

Urmărește-ne pe Google News