„Academia vedete-lor” a fost cea mai urmarita emisiune de televiziune a saptamanii trecute, informeaza Antena 1 citand datele de audienta provenite de la CSOP Taylor Nelson.
Productia prezentata de Dan Negru a reusit performanta sa depaseasca in audienta un lider de necontestat pana nu de mult – „Vacanta Mare”. Astfel, „Academia vedetelor” a obtinut duminica trecuta o audienta la nivel urban de 16,7 procente, in timp ce Garcea si gasca sa au punctat sambata seara doar pana la 14,3%. De remarcat insa ca din acest weekend situatia se va schimba. Cele doua emisiuni vor fi difuzate de duminica in aceeasi zi, in prime time, dar la ore diferite: „Vacanta Mare” de la 20.00, iar o ora mai tarziu vor intra in scena Dan Negru si invitatii sai. Saptamana trecuta in topul audientei pe locul al doilea s-a plasat cu 15,1 procente de audienta emisiunea „Iarta-ma”, moderata la Romania 1 de Raluca Moianu. La zece zile de la lansarea oficiala a grilei sale de primavara, Antena 1 ocupa primul loc in topul televiziunilor romanesti, cu o medie a cotei de piata in prime time de 20,7%, in timp ce locurile urmatoare sunt ocupate in ordine de Pro TV, 19%, Romania 1, 18,1%, Acasa, 11 procente si Prima, 8,7%.

Urmărește-ne pe Google News