Preşedintele PRM a ţinut să precizeze că „nu se răfuieşte cu copiii adversarilor lui politici”. „E gogoşica lui tata, cum îi zice (…) taică-său, dar eu ţin la ea, eu ţin şi o ocrotesc. Şi când a avut nunta şi huiduiau nişte neisprăviţi la biserică, eu le-am făcut aşa, aici e Casa Domnului, lăsaţi fata în pace. (…) eu am relaţiile cele mai bune cu ea”, a dezvăluit Corneliu Vadim Tudor în urmă cu câteva luni, dezvăluind şi numele la care se gândise.”Vadim, dacă e băiat, Vadima, dacă e fetiță”, a propus atunci Vadim Tudor.
Totuşi, propunerea lui a fost privită ca o glumă, iar Elena Băsescu şi Bogdan Ionescu, părinţii micuţii Sofiei Raisa, rămân la naşii lor tradiţionali. Astfel, nepoţica lui Traian Băsescu va fi botezat de către familia fostului deputat PDL şi preşedinte al tinerilor democrat-liberali, Răzvan Mustea, cea care le-a fost naşi de cununie Ebei şi soţului său, Bogdan Ionescu.
Fiica preşedintelui, Elena Băsescu, a născut, în noaptea de sâmbătă spre duminică, o fetiţă, la Spitalul Universitar de Urgenţă din Capitală, în prezent atât mama, cât şi copilul fiind în stare bună. Evenimentul a avut loc cu circa trei săptămâni mai devreme decât era aşteptat.
Citeşte şi: S.R.I. a adus FERICIREA în FAMILIA BĂSESCU! PREVIZIUNILE preşedintelui S-AU ADEVERIT!