Zvonurile despre o relație ascunsă între Terri Irwin și Russel Crowe au mai apărut în presă, la începutul acestui an, însă au fost negate categoric de reprezentanții celor doi. Acum, însă, un site australian scrie că cei doi s-au săturat să se mai ascundă și chiar au în plan o nuntă, în 2018. Mai precis, Terri Irwin și Russel Crowe, în vârstă de 52 de ani, vor să se căsătorească, în cadrul unei ceremonii intime.

Site-ul australian New Idea citează o sursă din anturajul lui Terry Irwin, care susține că aceasta are o relație cu Russel Crowe deja de multă vreme. “S-au convins cu timpul că sunt extrem de compatibili”, a afirmat sursa.

Citește și: Russell Crowe este acuzat de agresiune: „M-a sufocat, m-a dat afară și m-a scuipat”

Un reprezentant al Australian Zoo, contactat de Daily Mail, s-a amuzat la aflarea acestor informaţii precizând că Terrri şi Russell nu formează un cuplu şi nu se pune probleme ca aceştia să oficializeze ceva ce nu există.

Speculațiile că Terri Irwin și Russel Crowe ar avea o relație au apărut și la începutul anului, tot pe site-ul australian. Atunci, tot purtătorii de cuvânt de la Australian Zoo au infirmat zvonurile.

“Russell Crowe este un vechi prieten al familiei Irwin şi din această cauză se tot spune, de ani buni, că ar fi implicat într-o relaţie cu Terri, dar nici vorbă de aşa ceva”, au spus cei de la Australian Zoo, grădina zoologică australiană înfiinţată de Steve Irwin şi moştenită de familia sa.

 
 

Urmărește-ne pe Google News