E sfârșit de iulie, cele mai multe vedete au bifat deja una, poate chiar două vacanțe, dar actrița Valentina Fătu încă muncește de zor. La Teatrul Constantin Tănase a avut de pus în scenă, împreună cu managerul Vasile Muraru, spectacolul centenar “Suta lui Tănase”. Iar spectacole continuă să susțină, cu colegii de la Revistă, pe terasa unui local din București.

Abia luna viitoare va avea timp să se gândească la relaxare și să plece în concediu. Iar destinația e deja aleasă:

“De vreo cinci ani mergem în Grecia, într-un sat de pescari. Este, de fapt, o insulă nu prea populată, unde ne simțim foarte bine și avem tot confortul. Este convenabil din toate punctele de vedere. Vom pleca în august, până atunci noi nu avem vacanță”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News