De-a lungul timpului, s-a tot scris despre relaţia dintre Valentina Pelinel şi Cristi Borcea şi, chiar dacă cei doi nu au recunoscut niciodată nimic, idila a continuat şi după ce acesta s-a însurat cu Alina Vidican, dar şi după ce fostul boss dinamovist a intrat în puşcărie.
Fosta doamnă Boureanu îl vizita constant pe Borcea după gratii, iar când nu se vedeau avea grijă să îi mentină interesul viu prin imagini care mai de care mai provocatoare.
Potrivit site-ului enaţional.ro, Valentina Pelinei îi trimitea lui Cristi Borcea fotografii incitante, în care apărea, uneori, aproape goală. Conform sursei citate, fosta doamnă Boureanu a recurs la această „strategie” de a nu se face uitată la sfârşitul anului 2014, după ce Alina Vidican a anunţat că este însărcinată cu al doilea copil al afaceristului. Şi tot în acea perioadă, blonda îi trimitea mesaje lui Borcea în care îi spunea „soţul meu”, semn că „râvnea”, încă de atunci, la acest statut.
Valentina Pelinel a anunţat luni, 4 ianuarie, că este însărcinată, fără să precizeze cine este tatăl bebeluşului. Toate zvonurile îl dau „vinovat” pe Cristi Borcea, cu care blonda s-ar iubi de pe vremea când era măritată. Fostul model a precizat, pe pagina sa de Facebook, că va dezvălui tot adevărul despre sarcină peste o lună, când se va întoarce din vacanţă.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
FANATIK.RO
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții