Frumoasa blondă mărturisește că i-a cumpărat 40 de cadouri soțului ei, care de care mai ingenioase.
„Încerc să dăruiesc niște cadouri cât mai inspirate, tocmai de aceea îmi petrec destul de mult timp ca să planific exact ce voi dărui fiecăruia dintre cei dragi. Tocmai de aceea, pentru aniversarea de 40 de ani a lui Cristi, am decis să îi fac nici mai mult nici mai puțin de 40 de cadouri. Am achiziționat 40 de pungute și în fiecare am pus câte un cadouaș. Bineînțeles că nu a fost nimic întâmplător, ci am ales ceea ce știam că îi place sau că s-ar potrivi cu această ocazie. Spre exemplu, unele cadouri vor fi obiecte branduite cu poza mea și a lui sau cu fotografia noastră împreună cu Ioana, fiica lui Cristi. Un alt cadou va fi o ramă foto, un globuleț personalizat, o sticlă de șampanie cu etichetă cu fotografia lui, o cravată, un set cu piperniță și solniță sub forma a două inimioare unite, niște butoni, i-am găsit chiar și o sticlă de vin din anul nașterii. Ultimul dintre aceste cadouri este un tort sub formă unei frapiere cu șampanie. Am decis să fac acest gest pentru că soțul meu mi-a mărturisit că nu își dorește o zi de naștere fastuoasă”, a dezvăluit Valentina Pelinel pentru replicavedetelor.ro.

 
 

Urmărește-ne pe Google News