Valentina Pelinel l-a adus prima dată pe lume pe Milan, fiul ei cel mare și al lui Cristi Borcea. Mulți se gândeau că aceasta nu va mai avea niciodată silueta pe care o afișa cândva pe podiumurile de modă. Imediat după naștere, vedeta a slăbit și le-a dat răutăcioșilor peste nas.
A urmat a doua sarcină, cu gemenele. Pe parcursul acesteia, Valentina Pelinel a luat mai multe kilograme în greutate. A născut, iar apoi a început transformarea fizică. A urmat un regim de viață sănătos și face mult sport și acum. Săptămânal se antrenează atât pentru sănătatea sa, cât și pentru a arăta bine. Soția lui Cristi Borcea, la 40 de ani, are un corp armonios, picioare lungi și tonifiate.
Așa face că acum vedeta s-a afișat într-o fustă mini, încălțată cu sandale cu toc înalt. Are și o coafură tinerească și e machiată discret. Fanii i-au oferit mii de like-uri la poză pe rețelele de socializare.
Ea a vrut să le facă câteva urări: „Chiar dacă e luni, putem începe săptămâna cu zâmbetul pe buze și energie pozitivă. Tot ce contează este cum ne setăm starea de spirit și restul se aliniază. O zi superbă vă doresc, ca această primăvară”.
Imaginea cu Valentina Pelinel și Cristi Borcea care a strâns sute de like-uri și comentarii
Valentina Pelinel și Cristi Borcea trăiesc o frumoasă poveste de dragoste de mai mult timp. Sunt căsătoriți, au trei copii și o căsnicie așa cum au visat. Vedeta a postat pe contul de socializare o imagine în care apare alături de soțul ei și a transmis tuturor un mesaj.
„Duminici pline de soare și iubire vă dorim”, a scris Valentina Pelinel în dreptul imaginii. Comentariile au curs lanț, iar admiratorii i-au felicitat pentru familia lor frumoasă.