„Cristi este un om valoros în primul rând prin personalitatea și caracterul lui, și m-a cucerit prin felul său unic de a fi. Am știut că putem clădi multe împreună, ca o echipă, că este un partener de viață de încredere și ne-am dorit același lucru. Pe plan financiar, cu atât mai mult am avut de învățat de la cineva ca el. Și apreciez faptul că este un om de afaceri asumat și respectat.
Sunt o persoană tipicară și foarte bine organizată. Dar nu m-aș numi control freak la niciun capitol. Există situații și lucruri unde orice control este inutil, iar viața îți demonstrează mereu sau când te aștepți mai puțin că nimic nu este întâmplător.
Așa că, da, îmi place controlul, dar în același timp cred că există un plan mai mare, un bigger picture de care e bine să ținem cont”, a declarat Valentina Pelinel pentru revista VIVA!