“Am studiat și trompeta, și pianul, însă în această luptă a câștigat acordeonul, deși a stat în umbră multă vreme, în preferințele mele. Acordeoanele moderne nu mai sunt alea perfecte pentru bâlciurile sătești și petrecerile lăutărești, oferă valențe extraordinare. Acordeonul nu e doar un instrument melodic, este polifonic. Te poți mula pe jazz, pe muzică clasică, eu l-am introdus în rock, în hard-rock, cu mare succes. Mulți se miră cât de bine sună AC/DC ori Metallica la armonică, puțini și-ar fi închipuit că acordeonul, asociat spiritului lăutaresc, poate fi protagonist în rock”, ne-a explicat Vali.
«Părinți, neamuri, profesori, oficialități, toată sala a fost cu ochii pe mine»
Totuși, cum a ajuns el la acordeon? Cum a-nceput periplul său muzical al armonica în brațe?
“Începuturile nu au fost chiar de laudă, de ce să mint? La 13 ani, cu acordeonul spânzurat de mine, am ajuns în concursul tipic Epocii de Aur, Cântarea României, la faza națională, concurs care, ghinion, a avut loc chiar la mine acasă, la Giurgiu! Părinți, neamuri, profesori, oficialități, toată sala a fost cu ochii pe mine. Așa emoții am avut, că a trebuit să repet întreaga compoziție… Prima oară, oricât de pregătit am fost, am cântat groaznic. A trebuit să repet. M-am ales cu locul 3 și începutul unei cariere de acordeonist care n-am crezut vreodată că va da roade”, își aduce aminte Crăciunescu.
A primit acordeon de 7.000 de euro!
Acum în vârstă de 46 de ani și lider al propriei formații, Cooperativa 9, Vali cântă, în sfârșit, la un instrument pe măsura faimei și priceperii sale. În februarie, de ziua lui, artistul a primit de la nevastă un acordeon care n-are egal în România, o “sculă” de 7.000 de euro, făcută pe comandă la una dintre cele mai vechi fabrici din Italia și personalizată! Un fel de “Rolls-Royce al acordeoanelor”, cum îi spune Vali când i se cer detalii.