Vali, acordeonistul care a devenit celebru cu Spitalul de Urgență, alături de Dan Helciug, i-a făcut o megasurpriză soției lui. Ieri, la un an de la căsătorie, Irina s-a trezit prințesă la Disneyland, parcul de distracții din Paris. Chiar dacă nu a organizat o petrecere de nuntă propriu-zisă, Vali a făcut în așa fel încât Irina să se simtă fix ca la una de acest gen. Costumele de mire și mireasă ale celor doi au fost inspirate din povești, iar durata distracției respectă tradițiile vechi românești: trei zile și trei nopți! Asta pentru că, după aniversarea cununiei lor, a venit ziua Irinei, apoi urmează ziua fiicei Irinei!
Vali Crăciunescu și-a făcut nevasta prințesă, la Disneyland. I-a promis o nuntă ca-n basme, s-a ținut de cuvânt!
După o relație veche de “patru ani și 3 inele”, “prințului cu acordeonul roșu” – cum este prezentat Crăciunescu la spectacolele trupei sale Cooperativa 9 – i-a jurat din nou dragoste eternă Irinei, dar nu în biserică, în fața lui Dumnezeu, ca în octombrie 2017, ci printre castele și personaje din “Frumoasa și bestia”, “Frumoasa din pădurea adormită”, “Mica sirenă”, “Regatul de gheață” sau “Prințesa și broscoiul”.
Fantezia familiei Crăciunescu la Disneyland va fi continuată de o vacanță pariziană în care cei trei vor vizita tot ce e mai frumos și mai important în capitala Franței.