Fondatorul trupelor Magazinul de Muzică, Foișorul de Foc, Trenul de Noapte și Black Box a trecut prin clipe grele, recent, când a ajuns la spital în stare gravă. A fost stabilizat de personalul Institutului Clinic Fundeni, dar rămâne în continuare un caz critic.
Chitaristul bass se luptă cu un tip de cancer, i-a fost montat un stent și a început ședințele de radioterapie. O perioadă, nu va mai putea urca pe scenă, nici munci în propriul studio de înregistrări, iar asta înseamnă zero venituri. Ca să se poată pune pe picioare, are nevoie de colegii săi, care-l pot ajuta cu donații.
“Vali are nevoie de multă rugăciune, dar mai ales de sprijin financiar, deoarece în perioada chimioterapiei și radioterapiei nu va putea activa nici pe scenă, nici în studio”, ne dă vești Aniela Rotari, soția artistului. Cei ce vor să-i fie alături nu doar cu sufletul, ci și financiar o pot face prin contul Valentin Rotari (IBAN: RO91RZBR0000060009905850, Raiffeisen Bank).
De la începuturile anilor ʼ80, veteranul chitarist bass Vali Rotari i-a acompaniat pe majoritatea artiștilor din muzica ușoară românească și a compus zeci de melodii. Diagnosticul nemilos pus de medici a căzut ca un trăsnet, în afara activității muzicale, Vali fiind și un ciclist care a participat la multe curse de anduranță. Cancerul de care suferă îl împiedică acum să se mai urce în șa.
EXCLUSIV/ Irina Loghin se îmbracă, la 79 de ani, ca o adolescentă! Poartă blugi rupți și tricouri