Accidentul auto provocat de Vijelie în vara anului 2001 nu s-a lăsat deloc cu sancţiuni legale drastice asupra vedetei manelelor. Deşi, prin rechizitoriul nr. 1.366/P/2003 din 18.02.2003 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, inculpatul Vali Vijelie a fost trimis în judecată pentru conducere fără permis, acesta şofează bine mersi şi în prezent.
După ce şi-a luat permisul prin ceea ce s-a numit la vremea respectivă, ”Mafia permiselor”,  cântăreţul de manele Vali Vijelie a ajuns în 2009 iar pieton, permisul său auto fiind suspendat atunci prin ordinul prefectului de Argeş.
Manelistul şi-a făcut ilegal mutaţie în localitatea argeşeană Babana şi, în baza acestor documente, i s-a eliberat şi permisul de conducere. Procuratura a emis ordinul de suspendare a permisului lui Vali Vijelie, pe numele real Valentin Rusu, cu propunere pentru instantă de anulare.
Manelistul a fost obligat ca, în termen de cinci zile de la primirea înştiinţării în scris, să se deplaseze la cea mai apropiată secţie de poliţie şi să predea permisul. Judetul Argeş a ajuns atunci celebru pentru obţinerea frauduloasă a permiselor de conducere, iar prefectul Marcel Proca a fost nevoit să semneze, 380 de ordine de suspendare şi să trimită tot atâtea dosare Judecătoriei Piteşti pentru anulare.
La câteva luni după ce i-a fost suspendat permisul, manelistul Vali Vijelie nu a ţinut cont de lege şi s-a urcat la volanului maşinii sale, un luxos Audi Q7, deşi nu mai avea permis de conducere.
Fotoreporterii ziarului Libertatea l-au surprins pe cântăreţ conducând pe şoselele Capitalei. Permisiul i-a fost suspendat înca de la 19 iunie 2009 în scandalul permiselor pe spaga din Argeş. Astfel, Vijelie, aflat la volanul maşinii sale Audi Q7, a tăiat linia continuă dublă de pe strada Compozitorilor din Bucureşti şi a parcat pe contrasens, în faţa restaurantului Drumeţul.
Manelistul a pătruns apoi în local, unde s-a întâlnit cu câteva persoane, între care şi un preot, timp în care automobilul i-a fost mutat de unul dintre oamenii săi în parcarea restaurantului. După nici o oră, artistul s-a urcat din nou în Audi Q7, însoţit de trei persoane, şi a părăsit parcarea. Chiar dacă riscă să se aleagă cu dosar penal, Vjelie pare dispus să renunţe nici pentru o clipă la luxoasa maşină.

 
 

Urmărește-ne pe Google News