În urmă cu doar câteva zile, manelistul a fost surprins de Cancan.ro, în timp ce apare la brațul unei alte femei.
Din imagini se observă cu ușurință că cei doi par extrem de apropiați și fericiți să fie unul în compania celuilalt. Se pare că interpretul și soția lui nu mai formează un cuplu, iar aceasta a făcut primele declarații despre acest subiect.
„Nu mă mai interesează unde și cu cine apare. Din acest moment, fiecare își vede de viața lui. Eu stau cu el strict pentru confortul financiar al meu și al copiilor mei.
De acum, probabil fiecare va merge pe drumul lui și își va face viața. Pe mine nu mă mai interesează de azi nimic din ceea ce apare. Nu vreau să mai fiu contactată de nimeni. Vreau să se înțeleagă o dată pentru totdeauna că nu mai vreau să am de-a face cu el”, a mărturisit Carmen Rusu pentru Fanatik.ro. Aceștia au împreună doi copii.
Cu ce se mai ocupă Vali Vijelie, în afară de muzică
Vali Vijelie e cunoscut de publicul larg ca artist și mai puțin ca om de afaceri. Mulți cred că singura lui sursă de venit sunt concertele, cântările sau petrecerile private la care e invitat, însă adevărul e că el face bani și din imobiliare.
Tatăl lui l-a învățat să își investească banii, așa că el a cumpărat multe apartamente, care îi asigură o sursă sigură de venit. Într-un interviu cu Mihai Ghiță, Vali Vijelie a dezvăluit: „Tata tot timpul mă învăța să am grijă ce fac cu banii mei. Mi-a spus să îmi fac plăcerile, dar să mă pregătesc și pentru viitor.
Îmi amintesc că după Revoluție a văzut că era Legea ilicitului și m-am dus și mi-am luat mașină. El se uita la mine, vedea că eu câștig mulți bani și mi-a spus să pun mâna să fac ce îmi spune el: «La parter cineva vinde o garsonieră, vezi că la etaj cineva vinde».
Nu am înțeles atunci de ce mă punea să cumpăr case. Noi aveam un apartament cu trei camere. (…) Am cumpărat și casa și de fiecare dată mă gândesc la ceea ce îmi spunea el atunci”, a explicat Vali Vijelie, în emisiunea online „În oglindă”, conform wowbiz.ro.