Nici măcar Vijelie nu crede succesul său muzical “Dau și haina de pe mine”! Manelistul, cunoscut drept unul dintre cele mai elegante personaje din muzica de petrecere, își cumpără de ani buni hainele fără să le probeze, fiindcă își știe foarte bine măsurile și se dă peste cap să nu i se schimbe nici numărul de kilograme, nici dimensiunea burții. A investit o mică avere în garderobă, așa că atunci când se întoarce din vacanță, singurul moment din an în care își permite derapaje culinare, ține regim drastic până-și reintră în formă.
“Slăbesc de focul hainelor. Îmi aleg lucrurile care-mi plac, chiar dacă anumite haine costă enorm, sunt conștient. Însă sunt artist, mă prezint în fața oamenilor la ocazii speciale și trebuie să arăt impecabil. Nu-mi permit să mă îngraș, fiindcă am investit în garderobă și nu e în obiceiul meu să dau de pomană haine purtate”, ne-a mărturisit manelistul, mândru că, de ani buni, își păstrează același dimensiuni.
Vali Vijelie: “Slăbesc de focul hainelor, am unele prea scumpe, de aceea nu mă îngraș”
“Nu trebuie să fac sport. Cânt mult, e un efort destul de mare, cred că mult mai mare decât dacă m-aș duce să fac gimnastică”, adaua adăugat manelistul, care are programul foarte încărcat. Cântă aproape în fiecare weekend până la sfârșitul anului, când intenționeză să se relaxeze din nou peste Ocean, în Statele Unite.
EXCLUSIV/ Bodo a devenit tată ”cu acte în regulă”! Solistul își educă băieții la țară și în rulotă