Mare iubitor de călătorii, Cătălin Botezatu şi-a luat bocceluţa, s-a urcat în avion şi a aterizat în Turcia. S-a cazat în staţiunea Belek, unde a fost tratat regeşte, căci a avut piscină proprie, a jucat golf până la epuizare şi a admirat peisajul desprins parcă din rai. Deşi s-a aflat în vacanţă, Cătălin şi-a adus imediat aminte de muncă atunci când a dat nas în nas cu câteva indience îmbrăcate în sari. Cum pregăteşte o colecţie inspirată din portul indian, designerul s-a băgat în seamă cu fetele, care erau domnişoare de onoare la o nuntă. Chiar socrul mare, un miliardar indian, a insistat să-l aibă la masă pe Cătălin atunci când domnişoarele de onoare i-au relatat discuţia cu designerul român. Printre altele, Bote i-a întrebat pe petrecăreţi ce ştiu despre ţara noastră: “Am rămas surprins să aflu că ei ştiau destul de multe despre România. Mi-au spus că îi admirau deopotrivă pe Cristian Mungiu şi pe Alexandru Paleologu. M-a uimit că Iulia e la fel de cunoscută ca Mircea Eliade în India”, a declarat Bote pentru Libertatea.
Bote a mers la chef îmbrăcat în blugi şi în tricou
Timp de trei zile, chiar dacă nu avea ţinută de gală, Cătălin a fost invitatul de onoare al indienilor. “A fost una dintre cele mai frumoase şi mai atipice vacanţe pe care le-am petrecut până acum în Turcia. Prietenul meu bun, Mr. Peter, a avut grijă să îmi rezerve un sejur pe placul meu, aşa cum face de fiecare dată. Am jucat golf, m-am bucurat de linişte deplină, am înotat într-o piscină de 500 de metri, am alergat pe plajă şi am participat pentru prima dată în viaţa mea la o nuntă indiană. A fost spectaculos”.

Scriitorul a fost alungat din Calcutta din cauza relaţiei cu Maitreyi

Scriitorul şi filozoful român Mircea Eliade (1907 –1986) a devenit cunoscut în rândul locuitorilor din India după ce a publicat romanul “Maitreyi”. Aflat în Calcutta cu o bursă de studii (1928-1931), Mircea Eliade a locuit în casa profesorului Narendra Sen. Aici, el o cunoaşte pe fiica acestuia, Maitreyi, de care, ulterior, se îndrăgosteşte. Iubirea dintre cei doi a fost puternică şi, atunci când au descoperit- o, părinţii fetei l-au alungat pe Eliade din casa lor. La doi ani după ce părăseşte India, Mircea Eliade îşi publică povestea de iubire în romanul “Maitreyi”.VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 9

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 9

 
 

Urmărește-ne pe Google News