De cativa ani, Romania a devenit patria filmelor de groaza. Peisajele autentice, dar si costurile scazute fac ca producatorii sa considere tara noastra o favorita cand este vorba de astfel de filme.

Se intampla insa ca cei veniti aici pentru a realiza filme care sa inspaimante publicul sa plece ei insisi speriati. Este si cazul actritei americane Sissy Spacek. Ea a venit anul trecut in Romania pentru a filma in apropierea localitatii Curtea de Arges, la productia “An American Haunting” (“O Vanatoare americana”). Fascinata de peisaj, ea a plecat intr-o buna zi, doar cu fiica sa, sa exploreze unul din “castelele lui Dracula” din zona. Este vorba de Cetatea Poienari, aflata chiar in zona.

Pentru ca arata chiar si de la departare destul de infiorator, ea a plecat in jurul orei trei dupa-amiaza din locul unde se filma catre varful unuia dintre peretii din Cheile Argesului, care gazduiesc constructia, cu gandul sa nu o prinda cumva intunericul pe acolo.

Se pare ca actrita nu si-a calculat prea bine timpul, pentru ca exact de ceea ce se ferea, nu a scapat. Ea s-a intors in “tabara” cu mult dupa lasarea intunericului, usor desfigurata de spaima. Atat ea cat si fiica ei au refuzat sa vorbeasca despre lucrurile pe care le-au vazut acolo.

De altfel, ea nu a discutat acest aspect nici macar cu presa, desi a fost intrebata ce i s-a intamplat in acea noapte.

Cel care a facut, totusi, publica intreaga poveste a fost colegul ei de platou, James DArcy, care s-a amuzat pe seama lui Spacek intr-un interviu acordat publicatiei americane “Sci-Fi Wire”. Filmul “An American Haunting” e o poveste horror despre o familie bantuita de spirite, fiind inspirata dintr-un fapt real.

 
 

Urmărește-ne pe Google News