Nume mari din lumea artistică internațională au decis să reunțe la obiceiurile alimentare nesănătoase pentru a scăpa de kilograme în plus. Cu dietă strictă, antrenamente dure, răbdare și foarte multe ambiție au reușit să treacă printr-o transformare fizică demnă de invidiat.
Seth Rogen – comediantul s-a făcut remarcat în roluri de grăsuț simpatic. De când a devenit cunoscut și-a propus să scadă în greutate. A reușit să dea jos 13 kilograme în timp de 9 luni după ce a adoptat un stil de viață cât mai sănătos.
Jennifer Hudson – actrița și cântăreața a decis să ajungă la silueta dorită în anul 2010 și de atunci a reușit să se mențină într-o formă fizică foarte bună. „Chiar nu am deloc timp să fac sport, așa că acord foarte multă atenție alimentației”, spunea ea.
„Eu nu aveam o problemă cu alimentația, doar că nu știam cum să mănânc astfel încât să mă mențin”, afirma vedeta.
John Goodman – A făcut antrenamente de șase ori pe săptămână, a renunțat total la alcool și a adoptat o dietă mediteraneeană și arată spectaculos. După ce a adoptat acest stil de viață, actorul a slăbit 50 de kilograme. „Am renunțat să mai bag mâncare în gură la fiecare cinci minute”, spunea starul.
Actorul a mărturisit că răbdarea este cheia succesului atunci vine vorba de slăbit. „Obișnuiam să țin diete de trei luni în urma cărora dădeam jos 20 de kilograme, dar apoi mă simțeam bine și mă recompensam cu câteva dulce”, afirma el.
Christina Aguilera – După ce a fost criticată că a luat în greutate, cântăreașa a decis să revină la formele din vremurile ei bune. În doar câteva luni, artista a dat jos 22 de kilograme. A reușit să ajungă la silueta dorită după ce a renunțat să mai mănânce la restaurant, ci doar acasă. A făcut și mult sport. „Mă simt mai sexy ca niciodată, spunea ea.
Jonah Hill – Actorul a dat jos peste 40 de kilograme. Starul a mărturisit că cei care l-au ajutat să slăbească au fost prietenii săi – Channing tatum și Dwayne „The Rock”Johnson. Actorul ajunsese să cântărească la un moment dat 113 kilograme. Atunci a decis să ia măsuri urgente. A scăpat de koilogramele în plus cu antrenamnte dure la sala de sport, dar și cu ajutorul meditației.
Khloe Kardashian – După diete stricte și foarte multe antrenamente la sala de sport, vedeta a slăbit 18 kilograme. Secretele sale: a eliminat lactatele, făinoasele și zahărul din alimentația sa.
„Să am un stil de viață sănătos este foarte importnt pentru mine. Sportul este cel care m-a ajutat să scap de stres și să mă simt bine în pielea mea”, explica ea.
Adele – Celebra cântăreață britanică a dat jos 68 de kilograme. Artista mărturisea că a decis să-și schimbe stilul de viață din motive de sănătate. „niciodată nu mi-am dorit să arăt ca modele de pe copertele revistelor. reprezint majoritatea femeilor și sunt foarte mândră de acest lucru. dacă am decis să fac schimbări în ceea ce privește lok-ul a fost doar din punct de vedere al sănătății. Și am început să mă simt din ce în ce mai bine”, declarat Adele ]ntr-un interviu pentu revista People.
Foto: Northfoto