Academia Americană a Artelor și Științelor Filmului(AMPAS) a fost întotdeauna dură cu artiștii care încalcă legea sau sunt găsiți vinovați de încălcarea regulilor de conduită sau de „comportament inacceptabil și dăunător pe scenă”. Consiliul de administrație al AMPAS l-a găsit pe Will Smith vinovat pentru situația de la ceremonia de decernare a premiilor Oscar din 2023 – un moment de foc care l-a implicat pe unul dintre marii câștigători ai serii.
Will Smith
Will Smith, în vârstă de 55 de ani, a primit patru nominalizări de-a lungul carierei sale și a obținut primul său Oscar pentru „Cel mai bun actor” în anul 2022, pentru interpretarea tatălui Serenei și al lui Venus Williams în filmul biografic „King Richard”, de Reinaldo Marcus Green. Reputația sa a fost afectată după ce l-a pălmuit pe scenă pe comediantul și prezentatorul de evenimente Chris Rock – un act de violență care a uimit publicul.
La doar câteva zile după ceremonie, lui Smith i s-a interzis accesul la Oscaruri și la toate celelalte evenimente ale Academiei pentru că l-a pălmuit pe Rock. O declarație publicată de AMPAS a explicat că ceremonia a fost „umbrită de comportamentul inacceptabil și dăunător pe care l-a avut domnul Smith pe scenă”.
Poate că acțiunile rușinoase ale lui Will Smith nu seamănă cu nimic din ce s-a mai văzut până acum, dar nu este prima persoană care a fost interzisă de la ceremonia Oscarurilor sau exclusă de la toate evenimentele Academiei. Iată alte șase nume mari care au fost trecute pe lista neagră la cea mai importantă noapte de la Hollywood:
Richard Gere
Starul din „Pretty Woman” a fost una dintre cele mai mari vedete de film de la sfârșitul anilor ’80 și începutul anilor ’90, dar a căzut în dizgrația Academiei după ce a vorbit despre ocuparea Tibetului de către guvernul chinez în timp ce prezenta Oscarul pentru „cea mai bună regie artistică” la ceremonia din 1993. Richard Gere a criticat „situația îngrozitoare, situație îngrozitoare a drepturilor omului din China – nu numai față de propriul popor, ci și față de Tibet”. Acest lucru i-a înfuriat pe cei de la AMPAS, care i-au reamintit că nu este loc pentru declarații politice la Oscaruri.
Deși Academia insistă că nu are tendința de a interzice prezentatorii, Richard Gere nu a mai fost invitat niciodată în ultimii 21 de ani.
Carmine Caridi
Prima persoană care a primit o interdicție permanentă din partea Academiei, Carmine Caridi a fost descoperit producând copii ale filmelor nominalizate. FBI l-a investigat pe actor după ce s-au descoperit la el exemplarele din Somethings Gotta Give, The Last Samurai, Mystic Rive, Big Fish și Master and Commander: The Far Side of the World.
Actorul din „Nașul” s-a stins din viață în anul 2019, la vârsta de 85 de ani, și a rămas interzis în cadrul Academiei până la moartea sa.
Bill Cosby
Actorul și comediantul Bill Cosby a câștigat cinci premii Primetime Emmy și opt premii Grammy, dar a fost interzis la Premiile Oscar odată cu arestarea și condamnarea sa pentru agresiune sexuală în 2014.
Academia a emis o interdicție pe viață pentru Crosby în anul 2018, scriind într-o declarație: „Consiliul continuă să încurajeze standardele etice care impun membrilor să susțină valorile Academiei de respect pentru demnitatea umană”.
Roman Polanski
În același an în care Bill Crosby a fost interzis la premiile Oscar, Academia a decis să ia aceleași măsuri împotriva lui Roman Polanski. Regizorul fugise din Statele Unite ale Americii după acuzațiile de agresiune sexuală asupra unui minor în 1977, dar a reușit să își continue activitatea de membru timp de zeci de ani după aceea, câștigând chiar Oscarul pentru „cel mai bun regizor” în 2003.
Harvey Weinstein
Un alt nume uriaș de la Hollywood expus în cele din urmă la mijlocul anilor 2010, Weinstein a fost în centrul mișcării #MeToo. Condamnarea lui Weinstein pentru patru capete de acuzare de viol și unul de agresiune sexuală a dus la excluderea sa din Academie. La emiterea interdicției, AMPAS a scris că Weinstein s-a comportat într-un mod „respingător, detestabil și antitetic față de standardele înalte ale academiei și ale comunității creative pe care o reprezintă”.
Adam Kimmel
Înainte de Will Smith, cea mai recentă îndepărtare din partea Academiei a fost cea a directorului de imagine Adam Kimmel. Acesta era un nume celebru la Hollywood și lucrase cu unele dintre cele mai mari vedete din industrie, dar în urmă cu trei ani a ieșit la iveală faptul că fusese acuzat de două ori de infracțiuni sexuale împotriva unor fete minore. El a fost exclus din rândul membrilor Academiei în 2021 pentru încălcarea codului de conduită.
Lista câștigătorilor Premiilor Oscar 2024