Prima misiune din Cambodgia se va dovedi a fi una dificilă: concurenții vor avea de învățat un cuvânt în limba oficială a localnicilor, dar și de identificat din mulțimea de copii, care dintre aceștia i-ar putea ajuta. Aflați într-o școală, vedetelor le vor fi repartizați câte trei studenți care sunt foarte greu de distins: ,,Și pentru mine, dar și pentru Lora a fost aceeași senzație: trebuie să găsim acul în carul cu fân.”, declară Ionuț Ghenu. Cei mici îi vor ajuta ulterior să scrie un cuvânt în limba lor, dar provocarea stă în a-l învăța din prima. Dacă nu reușesc, echipele vor avea trei minute pe ceas pentru a repeta, iar după trei încercări nereușite, vor fi penalizați cu cinci minute.

Lora și Ionuț Ghenu, Daniela Crudu și Vica Blochina, Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu și Raluka și Ana Baniciu sunt cele patru echipe care vor continua aventura ,,Asia Express” în Cambodgia, începând cu luni seară. Cea mai săracă țară din Asia are o cultură locală vastă, spirituală, cu o istorie la fel de bogată. Limba khmeră este cea oficială, iar tradițiile, atmosfera locurilor și personalitatea localnicilor se reflectă în credința lor budistă.

După trei săptămâni în care au supraviețuit cu doar un Euro pe zi, timp în care au apelat la bunăvoința localnicilor pentru o masă caldă și cazare, concurenții resimt din ce în ce mai tare oboseala și atmosfera tensionată a cursei: ,,E prima zi în care suntem în Cambodgia și mi se pare o țară foarte săracă. E deja a treia săptămâna pentru noi, suntem foarte obosiți.”, mărturisește Liviu Vârciu. Autostopul, cel mai mare impediment al echipelor, continuă să fie cel mai de temut aspect și în cea de-a treia țară din maratonul ,,Asia Express”, deoarece nu toți localnicii vor fi la fel de deschiși în a ajuta niște străini, care nici măcar nu cunosc limba lor.

Cei opt vor trece prin același șoc cultural când vor ajunge în Cambodgia, însă părerile în ceea ce privește atmosfera locului sunt împărțite. Vica și Daniela vor intra în competiție mai sceptice, pentru că primul contact cu sărăcia Cambodgiei le sperie și le descurajează: ,,În momentul în care am traversat granița și am văzut că este un fel de Vietnam, poate chiar mai rău, pur și simplu m-a luat panica. Aici se termină pământul, aici pare că se oprește lumea, stă timpul în loc.”, declară cele două. La polul opus, Ana și Raluka vor continua cu aceeași energie, găsind în Cambodgia doar o altă provocare, ce odată depășită le-ar putea duce și mai aproape de finalul cursei:  ,,Ceea ce am trăit și locurile pe care am reușit să le vizităm sunt unice. Nu cred că vom mai ajunge vreodată aici. De asta ne bucurăm foarte tare, că am ajuns să trăim această experiență.”

Citeșe și

VIDEO/Fosta unitate militară în care au fost executați soții Ceaușescu va fi reamenajată. Un mall se va construi în apropiere

 

 

Urmărește-ne pe Google News