Obisnuiți cu o viață frumoasă, vacanțe în cele mai bune hoteluri, mese la restaurante rafinate și plimbări cu bolizi cu sute de cai putere, aceștia s-au trezit nevoiți să se descurce cu un singur Euro pe zi. Și-au căutat singuri cazare, au fost nevoiți să facă autostopul pentru a ajunge în punctele indicate de concurs și au mâncat ce și pe unde au apucat.
Au dormit în case fără geamuri
Vietnam, Laos, Cambodgia și Thailanda sunt țările care au testat limitele fizice și psihice ale vedetelor din „Asia Express” și asta pentru că stilul de viața al oamenilor de aici este unul complet diferit, iar nivelul de trai, mai ales în zonele rurale sau în orașele mici este foarte scăzut.
Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu, Cătălin și Claudiu Moroșanu, Marian și Corina Drăgulescu, Lora și Ionuț Ghenu, Raluk și Ana Baniciu, Daniela Crudu și Vica Blochina, Dorian Popa și mama lui, cu toții au trecut prin experiențe care, după cum chiar ei declară, le-au schimbat percepția asupra vieții.
Au dormit în case fără geamuri când afară erau nu mai mult de 3-4 grade, au dormit pe rogojini sau direct pe gresie, au mâncat creier de maimuță sau șarpe, mâncare gătită de gazdele pe care le găseau, au circulat cu tot felul de mijloace de transport, de la tuk-tuk la tractor, camion, remorcă sau autobuze super aglomerate și au fost nevoiți să stea în frig, caniculă sau ploaie, toate pentru a îndeplini fiecare misiune care le-a fost dată. Condițiile grele, presiunea,lipsa stilului de viață cu care sunt obișnuiți i-a făcut pe mulți dintre ei să fie pe punctul de a renunța, însă adrenalina competiției și satisfacția probelor câștigate i-a ajutat să meargă mai departe.
“Asia Express”este un format care duce reality-show-ul la un alt nivel. Aventură 100% pe bune, adrenalină în doze foarte mari, experiențe noi și momente pline de neprevăzut, sunt ingredientele unui show care îi va tine pe telespectatori cu sufletul la gura. Cursa nebună prin cele patru țări din Asia de Sud-Est face din Asia Express cel mai așteptat show al primăverii.
Citește și