Ianuarie: Daniela Crudu (foto jos) și-a arătat păsărica în clubul Princess din Bucureşti, la o petrecere bine udată. Îmbrăcată cu o rochie foarte scurtă, bruneta s-a apucat să facă flotări pe podium. Din păcate, ea uitase că nu poartă chiloți și le-a oferit celor prezenți un show de neuitat.
Martie: Inna (foto stânga), una dintre cele mai sexy femei din lume, îşi confirmă renumele graţie ipostazelor incendiare în care a fost surprinsă la plecarea din clubul Queen din Paris. Îmbrăcată într-o pereche de pantalonaşi foarte scurţi, Inna a lăsat să se vadă, cu sau fără voie, în timpul ineditei şedinţe foto o parte din zona ei intimă.
Foto: Hepta
Martie: Erika (foto jos), fosta iubită a fotbalistului Ousmane N’Doye, a făcut show la un eveniment. Mulatra a urcat pe podium îmbrăcată în tricoul Astrei Ploieşti şi a făcut gesturi pline de înţelesuri, demne de un film porno. Mai mult, ea a ridicat tricoul, iar asistenţa a putut să-i admire lenjeria intimă cam… transparentă.
Mai: Corin Bud (foto dreapta) a făcut show la „Dansez pentru tine”. Cântăreaţa ne-a arătat chiloţeii şi desurile în toată splendoarea, în timpul unui dans mai îndrăzneţ.
Mai: Diana Dumitrescu (foto jos) a fost invitată de onoare într-un club din Constanţa unde Adrian Pescariu a lansat colecţia „Butterfly”. Ea a uimit audienţa cu mişcările erotice pe care le-a făcut pe podiumul de prezentare şi prin faptul că… nu purta chiloţei.
Septembrie: Alexandra Stan (foto jos) a susţinut un concert în Germania, în cadrul Ballerman Hits 2011, în care şi-a încântat fanii nu doar prin muzica ei, ci şi prin faptul că şi-a arătat zona intimă, fiind îmbrăcată cu o pereche de pantaloni scurţi.
Octombrie: Antonia (foto jos) a susţinut un concert în clubul bucureştean Princess, iar admiratorii săi au avut, cu siguranţă, ce vedea. Pentru că şi ea a purtat o pereche de pantalonaşi foarte scurţi, frumoasa cântăreaţă şi-a lăsat la vedere zonele intime. Cu siguranţă, o imagine greu de uitat pentru fanii ei.
Octombrie: Roxana Vancea (foto jos) şi-a arătat minute bune chiloţeii la televizor în timpul unui dans, la emisiunea „Neaţa cu Răzvan şi Dani”. Deh, dacă nici din regia de emisie nu i-a spus nimeni…
Noiembrie: Roxana Golban (foto jos), cunoscută drept sexy pesedista după ce a pozat goală în Playboy, a făcut show la o petrecere de pomină. Ea fost surprinsă într-un local alături de designerul Adrian Haiduc, acolo unde şi-a făcut de cap şi şi-a lăsat chiloţeii la vedere.