Curajul și rapiditatea vor fi complet necesare, căci una dintre probe impune ca vedetele să se tatueze într-un templu budist. Această misiune nu se dovedește a fi cea mai grea, căci cea mai înfricoșătoare provocare îi va aduce pe concurenți la limita dintre teroare și dezgust: cuplurile vor fi nevoite să care pe ele tarantule vii.

Cea mai săracă țară din Asia este un teritoriu al contrastelor, care nu doar că va surprinde prin neobișnuit, dar va și îngrozi vedetele: ,,Este înfiorător, mă simt ca într-un film de groază.”, afirmă Lora. În meniul localnicilor greierii, broaștele, tarantulele, sau viermii nu sunt preparate atipice și cu siguranță nu provoacă aceleași reacții pe care telespectatorii Antena 1 le vor vedea în această seară la concurenți. Competiția devine din ce în ce mai grea, de aceea misiunile din Cambodgia vor impune noi provocări și senzații tari. Proba Amuletei se va transforma într-un test greu de trecut, iar primele trei echipe care vor ajunge la punctul de control vor fi nevoite să lupte, dar să și câștige jocul contracronometru. În Piața Păianjenul, unde se vinde și se gătește aproape tot ceea ce mișcă, cuplurile vor fi nevoite să care douăzeci de tarantule vii, pe corp sau cu ajutorul mâinilor. Dar pentru că ,,Asia Express este un pariu cu propriile limite, tot ei vor fi nevoiți ca mai apoi să mănânce două tarantule prăjite, toate acestea contracronometru: ,,Nu am mâncat niciodată și nici nu sunt curioasă. Cred că aici ne împotmolim noi.” afirmă Vica și Daniela. Miza este una foarte mare, iar echipa ce îndeplinește cel mai rapid această probă înfricoșătoare va beneficia de cel mai ofertant câștig de până acum.

Pe lângă 2500 de Euro, Proba Amuletei pune la bătaie o seară petrecută la un hotel de lux din Phnom Penh, unde câștigătorii vor avea la dispoziție 600 de Euro, pe care pot să îi folosească după propriile dorințe. Condițiile de 5 stele includ atât mic dejun, piscină, cât și o cină specială, dar concurenții pot la fel de bine să apeleze la masaj, sau la serviciile salonului de înfrumusețare. Miza pare că temperează din fricile vedetelor: ,,Cu 600 de dolari în Asia am fi regine, mai ales că noi ne descurcăm cu un dolar pe zi. Deja mă și imaginez pe marginea piscinei, în costum de baie.”, mărturisește Ana Baniciu. Mai mult decât atât, tot câștigătorii vor beneficia de imunitate la eliminare, ceea ce înseamnă că ei nu vor putea ieși din concurs până la jocul următor.

Citește și

REPORTAJ/Meci caritabil de hochei pentru un tată fără picior care-şi creşte singur copiii, după ce mama micuților a murit

 

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News