Cele trei triburi care se bat pentru premiul de 100.000 de euro, cel al oamenilor obișnuiți, cel al sportivilor și cel al vedetelor (Daniela Crudu, Paula Chirilă, Sorana, Ionuț Iftimoaie, Dima Trofim, Dorian Popa și Sorin Brotnei) au descoperit, când au ajuns în Madagascar, că trebuie să trăiască două luni ca-n lumea a treia, într-o sărăcie lucie, fără minimum de condiții.

Pe insula din Oceanul Indian, multe zone nu au electricitate și apă curentă. Localnicii trăiesc în case făcute din bambus și frunze de palmier, pe care ai impresia că un vânt mai puternic le va spulbera ca pe bețele de chibrit, și își spală lucrurile, dar și pe ei în singurul loc din sat în care există o sursă de apă! Prin asta au trecut și concurenții, care acasă au parte de spa-uri și de jacuzzi: să facă baie în lighean și duș cu ajutorul unui ibric sau al unei străchini! În plus, concurenții sunt nevoiți să învețe să își procure hrana întocmai ca localnicii, adică pescuind sau prin troc, dar și să o prepare prepara pe foc de lemne la fiecare masă!

Vedetele din Madagascar se spală la lighean și cu strachinaIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 8

LIVE TEXT Alegeri prezidențiale 2025, turul 1. Românii votează de azi în primul tur al alegerilor prezidențiale
Recomandări
LIVE TEXT Alegeri prezidențiale 2025, turul 1. Românii votează de azi în primul tur al alegerilor prezidențiale

Motivate însă de banii luați pentru show, de mirajul premiului cel mare și, de ce nu, de noua experiență, fie ea și extremă, cele 7 vedete nu s-au plâns de condiții, ci s-au mobilizat, s-au ajutat și… încearcă să profite de ce trăiesc acum ca să învețe lucruri noi.
Cruduța, care oferă ipostaze de senzație spălându-se într-un lighean mai mic decât fundul ei, nu lasă acest neajuns să umbrească partea frumoasă a insulei pe care se află. „E superb, parcă sunt într-o poveste aici! Totul e sălbatic, bananele cresc pe drum, mango la fel, deci avem șanse să nu murim chiar de foame, indiferent în ce teritoriu am ajunge. Dar sunt foarte departe de casă, mi-e foarte greu fără telefon, Facebook, Instagram! Nu avem nimic aici, dar în același timp mă bucur de tot ceea ce trăiesc, vă promit că o să vedeți o altă Cruduța în această emisiune, ce nu ați mai întâlnit! M-am redescoperit și sper să vă placă, să fiți mândri de mine!”, a declarat ea.

Din păcate, unele dintre vedetele plecate în Madagascar nu s-au confruntat doar cu greutățile unui trai mizer, ci și cu adevărate drame familiale. În timp ce se afla pe insulă, Dima Trofim a fost anunțat că sora lui a murit. Iar după câteva zile, și Ionuț Iftimoaie a primit o veste neagră: aceea că s-a stins tatăl lui.

Nicușor Dan, plângere pentru trei infracțiuni împotriva Elenei Lasconi la DIICOT, în scandalul imaginilor cu Coldea
Recomandări
Nicușor Dan, plângere pentru trei infracțiuni împotriva Elenei Lasconi la DIICOT, în scandalul imaginilor cu Coldea


VIDEO/ Fostul model român Nelly Năstase a ajuns la televiziunile americane cu hainele pe care le creează

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Pentru prima dată, JD Vance, vicepreședintele SUA, care l-a susținut indirect pe Călin Georgescu, a transmis un mesaj în limba română care a stârnit revoltă: „Nu nu sunt în acord cu...”
Viva.ro
Pentru prima dată, JD Vance, vicepreședintele SUA, care l-a susținut indirect pe Călin Georgescu, a transmis un mesaj în limba română care a stârnit revoltă: „Nu nu sunt în acord cu...”
Irina Columbeanu a intrat la o facultate grea! Ce va studia fiica Monicăi și a lui Irinel. E pe cai mari în America: ziarele scriu despre ea!
Libertateapentrufemei.ro
Irina Columbeanu a intrat la o facultate grea! Ce va studia fiica Monicăi și a lui Irinel. E pe cai mari în America: ziarele scriu despre ea!
IT-iștii români, panicați de căutarea unui nou job după concediere: „Îmi iau salopetă, bocanci și mă fac zugrav”
Adevarul.ro
IT-iștii români, panicați de căutarea unui nou job după concediere: „Îmi iau salopetă, bocanci și mă fac zugrav”
Celebrul actor a devenit TATĂ pentru a doua oară! PRIMELE declarații după ce a dezvăluit că s-a născut fetița lui: "Un bebeluș de nota 10."
Elle.ro
Celebrul actor a devenit TATĂ pentru a doua oară! PRIMELE declarații după ce a dezvăluit că s-a născut fetița lui: "Un bebeluș de nota 10."
Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate!
Unica.ro
Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate!
Cuplu de americani, în căutarea "visului european". Ce i-a şocat cel mai tare când s-au mutat: "N-a fost deloc ușor"
Observatornews.ro
Cuplu de americani, în căutarea "visului european". Ce i-a şocat cel mai tare când s-au mutat: "N-a fost deloc ușor"
Horoscop 2 mai 2025. Săgetătorii au în față o zi care poate semăna cu o pauză binemeritată, după un efort intens
HOROSCOP
Horoscop 2 mai 2025. Săgetătorii au în față o zi care poate semăna cu o pauză binemeritată, după un efort intens

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI