Pro eutanasiere
Una dintre cele mai puternice voci care susţin eutanasierea câinilor este Puya. Acesta a scris el pe contul său de Facebook: „Viaţa unui copil face mai mult ca toate javrele de pe strada. Puteţi să mă reclamaţi la Animal Planet lu Brigitte Bardot şi la asociatia Cutu Cutu… O să înceapă să dispară din ce în ce mai mulţi maidanezi din cartierul meu. Iar pe cei care le plâng de mila javrelor le recomand să îşi canalizeze energia către copii amarati”, a scris cântăreţul pe contul său oficial.
Dan Negru ar vota şi el legea eutanasierii. „Toata viaţa mea am trăit în casa cu curte si toata viata mea am avut un caine în curte, azi copiii mei cresc lângă un ciobănesc mioritic. Timp de 18 ani cel mai bun prieten al meu a fost Dick, un maidanez pe care bunica l-a luat adus în curte şi care mi-a fost alături de la 14 la 32 de ani-adica iubesc cainii- dar in lupta dintre maidanezi si oameni, aleg oamenii”.
Lucian Mîndruţă ar da orice să scape de animale, dar crede că aceasta este treaba politicienilor. „Degeaba premierul Ponta a anuntat ca nu e e de acord cu eutanasierea câinilor, după propunerea Basescu… Mi-e teamă că mâine apare deputatul Ponta si-l scuipă între ochi că nu ne scapă ţara odata de javre! Spre bucuria soţului Ponta, care se poate duce cu copilul în parc fără Daciana să-i apere!”, a scris acesta pe Facebook
Contra eutanasiere
Simona Sensual nu îşi doreşte ca animalele fără stăpân să fie omorâte. „Eu sunt împotriva omorârii câinilor. Am donat bani pentru fundaţia «A doua şansă». Ideea e că nu toţi sunt agresivi. Mulţi sunt înrăţi chiar de către cei care îi folosesc pentru pază”, a declarat aceasta pentru Libertatea.ro.
Nici Roxana Vancea nu vrea ca animalele de pe stradă să fie omorâte. „Eu iubesc animalele. Sunt sigură că există şi alte soluţii. Ar fi păcat să le omoare. Nu sunt ele de vină pentru că au ajuns pe străzi”.
Neutri
Nadine crede că există o soluţe mai bună decât eutanasierea şi militează pentru strângerea copiilor de pe stadă. „Oameni buni, pentru mine s-a umplut paharul! Iubesc câinii, îi ador, dar în lumea în care vreau să trăiesc, copiii nu sunt hrană pentru câine”, a spus aceasta.