Gabriela Firea a fost amendată cu 1.000 lei ca urmare a unei plângeri penale făcute împotriva sa de către Narcisa Iorga.
În perioada în care modera emisiunea Ştirea Zilei la Antena 3, Gabriela Firea a avut câteva contre cu Narcisa Iorga, membru CNA. Simţindu-se ameninţată, Iorga a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului l Bucureşti cu privire la comiterea de către Gabriea Vrânceanu Firea „a infracţiunilor de şantaj şi ultraj”, în perioada în care aceasta realiza emisiunea „Ştirea Zilei”, la Antena 3. Membrul CNA susţinea că actuala senatoare a ameninţat cu dezvăluirea unor aspecte şi fapte ce ţin de viaţa sa privată şi profesională, anterioare numirii sale în funcţia de secretar de stat, membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), cu intenţia de a o compromite”, potrivit Mediafax.
În 6 februarie 2013, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului I Bucureşti a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea parchetului instanţei supreme, având în vedere că Gabriela Firea a dobândit calitatea de senator în Parlament.
Potrivit Parchetului instanţei supreme, infracţiunea de şantaj constă în constrângerea unei persoane, prin violenţă sau ameninţare, să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, dacă fapta este comisă spre a dobândi în mod injust un folos, pentru sine sau pentru altul.
Parchetul mai spune că sub aspectul laturii obiective a infracţiunii, constrângerea exercitată asupra persoanei vãlămate constă în ameninţarea cu dezvăluiri pe un post de televiziune privind aspecte şi fapte ce ţin de viaţa sa privată şi profesională, ceea ce ar atrage compromiterea acesteia.
„Rezultatul periculos s-a produs, dovadă în acest sens fiind însăşi împrejurarea că partea vătămalã a solicitat sprijinul organelor de urmărire penală (…) Pe de altă parte însă, pentru întregirea conţinutului infracţiunii, sub aspectul laturii subiective, se necesită ca fapta să fi fost săvârşită cu intenţie directă, calificată prin scop, în sensul observării condiţiei ca făptuitoarea (Firea, n.r.) să urmărească dobândirea în mod injust un folos pentru sine sau pentru altul. Or, probele administrate în anchetă nu susţin acest aspect (…)”, mai spune Parchetul instanţei supreme.
Senatoarea nu este mulţumită de soluţia oferită de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a declarat că ia în calcul atât contestarea amenzii administrative primite, cât şi chemarea în instanţă a Narcisei Iorga.VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 10

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 10

 
 

Urmărește-ne pe Google News