Cel mai probabil Antonia a fost deja ofertată să pozeze, însă probabil că a refuzat indiferent de suma care i-a fost propusă.
Cine e Antonia?
Antonia Iacobescu s-a născut pe 12 aprilie 1989, la București. De la vârsta de 5 ani a trăit alături de părinții săi în Statele Unite ale Americii. Antonia a trăit și crescut în statul Utah și în orașul Las Vegas din statul Nevada, unde a terminat liceul și a intrat și în lumea modelling-ului. A participat la sute de ședințe foto pentru cataloage și a ajuns să colaboreze cu agenții mari din America. Cântăreața povestește însă că experiența în modelling i-a lăsat un gust amar, din cauza rivalităților dintre manechine.
Antonia cântă de la vârsta de 10 ani și a făcut școala de muzică în SUA. Faptul că a trăit printre oameni de culoare a influențat-o în muzică.
Stilurile RnB și Soul le simte cel mai aproape, fiind stilurile muzicale ce au influențat-o în mod decisiv. După 13 ani petrecuți în SUA (Utah și Las Vegas), Antonia s-a întors cu familia în România. Aici, ea l-a întâlnit pe Tom Boxer, prin intermediul unui antrenor de fitness care o auzise cântând, impresionându-i în egală măsură cu vocea și frumusețea ei.
După întâlnirea cu Tom, Antonia a primit cântecul „Roses on Fire”, care a beneficiat de un videoclip regizat și filmat de Tom Boxer. Un alt hit a fost cântecul „Morena”, creat de Tom Boxer. A fost potrivit barometrelor de măsurare a audiențelor radio tv, „cea mai difuzată piesă românească a momentului” în luna februarie a anului 2010. După două luni și jumătate de la prima difuzare, Morena a reușit să urce în clasamentele muzicale. Au urmat câtece precum „Shake it Mamma” și „Hit’em up girl”, care au fost un mare succes.
Viața personală – Antonia a rămas însărcinată în luna decembrie a anului 2009, cu Vincenzo Castellano. A născut în data de 28 august 2010 o fetiță care a primit nota 10, numită Maya Rosaria Casstellano. La sfârșitul lui 2012, artista s-a despărțit de tatăl copilului ei.