Vestea mult așteptată de toată lumea a fost dată de Lidia Buble pe contul de socializare. Artista a anunțat lansarea unui nou single, „Cămașa”, piesă pe care o va cânta în premieră la Forza Zu, eveniment organizat în această seară.

Vestea mult așteptată de toată lumea a venit din partea Lidiei Buble, în acest weekend

“Din toamnă…sufletul meu încape intr-o cămașă❤ #newsingle #nextsingle #abiaastept”,  a scris Lidia Buble pe contul de socializare. Artista a fost acuzată că l-a despărțit pe prezentatorul TV de mama copiilor săi, făcând orice pentru a-l aduce lângă ea. Chiar și atunci când Răzvan ar fi încercat să-și repare căsnicia. Lidia spune ce simte și precizează chiar că nu se consideră vinovată cu nimic în separarea celor doi!

“Nu regret absolut nimic, nu mă simt vinovată, totul se întâmplă cu un scop, din toate avem de învăţat, doar eu știu ce e acolo, oamenii etichetează necunoscând situația. Sunt unsă cu toate alifiile și reușesc să am un scut. Mă rog foarte mult, am o aură, o energie foarte bune”, a mărturisit Lidia Buble pentru Libertatea.

 
 

Urmărește-ne pe Google News