„Activitatea cerebrală a unui pacient cu stop cardiac şi care este resuscitat mai multe minute este serios afectată. Practic, creierul nu mai funcţionează în tot acest timp, el neprimind oxigen. Chiar dacă pacientul este menţinut acum artificial şi inima pompează sânge, tot ce ajunge la creier ar putea fi inutil”, a declarat medicul pentru evz.ro.
Acesta a continuat: „Un pacient, care stă mai mult de 48 de ore într-o stare fără activitate cerebrală, perioadă în care nu-şi reia funcţiile normale ale creierului, are puţine şanse să-şi mai revină. Practic, celelule nervoase sunt serios avariate, adică nu mai există activitate cerebrală, în termeni ştiinţifici numindu-se moarte cerebrală. Eu discut despre cazuri generale, nu neapărat despre cazul lui Gabriel Cotabiţă. În ipoteza în care pacientul şi-ar reveni, ceea ce nu este sigur, ar avea leziuni severe, cu defecte majore ale activităţii creierului. Asta pentru că celulele nervoase nu-şi mai revin”.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
FANATIK.RO
Horoscop Mihai Voropchievici. Gemenii, Balanțele și Vărsătorii trebuie să știe asta!
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Unica.ro
Wow, ce mari și frumoși s-au făcut copiii Nicoletei Luciu! Fiul a depășit-o în înalțime! / FOTO
Observatornews.ro
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
HOROSCOP
Horoscop 27 decembrie 2024. Berbecii vor trebui să se protejeze de orice fel de exagerare prin mijloacele pe care le au la îndemână