Avocatul lui Tarcy Morgan, îndrăgitul comedian cunoscut pentru rolul său din pelicula „Înmormântare cu peripeţii” sau din serialul „30s Rock”, actorul întâmpină dificultăţi foarte mari în procesul de recuperare, în urma accidentului suferit în urmă cu trei luni. Atunci un şofer a intrat cu maşina în autoturismul în care el se afla împreună cu un amic, provocând o tragedie. Tracy s-a ales cu răni grave la cap, iar amicul său a murit.
Evoluţia în cazul starului hollywoodian în vârstă de 45 de ani este foarte lentă.
„Abia dacă face vreun progres. Trebuie să mai aşteptăm o lună până când creierul său o să fie recuperat complet”, a explicat avocatul lui Morgan, adăugând că actorul se deplasează în scaunul cu rotile.
Actorul a fost implicat într-un accident auto, în New Jersey, pe 7 iunie. Comedianul a suferit răni grave, ajungând de urgenţă la spital. Morgan se afla într-un autobuz de lux care, la un moment a intrat în coliziune cu un tractor, în dreptul localităţii Trenton, pe autostradă, în drum spre New Jersey. În urma impactului alte două autospeciale cu remorcă şi patru autovehicule mici au fost afectate. Actorul a suferit răni grave şi a fost transportat de urgenţă la spitalul Robert Wood Johnson, din New Brunswick (statul New Jersey). Conform CNN, în autobuzul în care se afla Morgan mai erau alte cinci persoane, între care şi unbun prieten al actorului, care a decedat la scurt timp.
 

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News