Marius Elisei a renunţat la imaginea de puşti


Soţul Oanei Roman arată mai matur cu barbă
Pe vremea când Oana Roman (37 de ani) trăia fiorii primei iubiri, alături de Cornel Păsat, actualul ei soţ era pasionat de maşinuţe şi de trotinete. După ce s-a cuplat cu fiica lui Petre Roman, Marius Elisei (26 de ani), un bărbat înalt ca bradul şi frumuşel foc, a urmat exemplul celorlalţi doi colegi de “suferinţă” şi a ascuns într-un sertar aparatul de ras, ca să mai reducă, măcar în aparenţă, din diferenţa de vârstă. La cununia lor civilă, pentru cine n-a ştiut în ce an s-a născut fiecare, nici că a părut ceva în neregulă.

Oţil a scăpat de porecla «fiul Răduleascăi»


Dani Oţil (33 de ani) a ţinut piept cu stoicism multor ironii la începutul poveştii de dragoste cu Mihaela Rădulescu, care este mai “coaptă” decât el cu exact 11 ani. Cum mulţi susţineau că ei par mai degrabă mamă şi fiu, Dani a trecut la măsuri drastice. Astfel, nu s-a mai bărbierit zilnic, optând pentru un look neglijent, care îi mai pune în cârcă vreo câţiva ani.VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

 
 

Urmărește-ne pe Google News