“Am scris versurile melodiei cu gândul la fostul meu iubit, care a reprezentat și prima mea relație în adevăratul sens al cuvântului. Ea a durat mai bine de un an, însă spre final el s-a schimbat foarte mult, refuzând să se maturizeze și, astfel, a trebuit să pun capăt relației. Acum sunt foarte bine, însă atunci mi-a fost foarte greu și chiar am încercat să fac lucrurile să meargă cât mai bine, dar nu s-a putut”, a declarat artista.
Belleamy a lansat piesa “Bye, Bye”, sub egida Cat Music, la începutul acestui an, melodia depășind 800 de mii de vizualizări pe Youtube în mai puțin de o lună de la lansare.
VIDEO AICI
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News