Într-o biografie a actriței, care urmează să apară în curând și semnată Danforth Prince şi Darwin Potter, sunt oferite detalii picante despre viața amoroasă a divei hollywoodiene. Printre aventurile acesteia se numără și una cu fostul președinte american, Ronald Reagan.
„Reagan s-a purtat cu mine de parcă aş fi fost o femeie în toată firea, ceea ce m-a încântat. Ne-am aşezat pe canapea şi eram sigură că şi-ar fi dorit să preia frâiele, dar părea prea ruşinos să facă primul pas. Eu am fost agresoarea. După un preludiu înfocat pe canapea, am ajuns în dormitor”, se arată în document, care redă una dintre mărturiile actriței. Reagan avea atunci 36 de ani, iar Taylor era mult mai tânără. Acesta a invitat-o să cineze alături de el la reşedinţa lui din Hollywood Hills, cedând farmecului adolescentei de atunci.
Însă Reagan nu a fost singurul președinte american cu care s-ar fi iubit actrița. Prin patul ei a trecut și John F. Kennedy, poate cel mai iubit șef de stat american. Aceasta obișnuia să participe cu el și cu actorul Robert Stack la ceea ce autorii biografiei numesc ”escapade sexuale”, pe când era tot adolescentă.
Pe măsură ce a înaintat în viață, Liz nu s-a cumințit, trecându-și în palmares celebrități precum Tony Curtis, Paul Newman şi Frank Sinatra, Peter Lawford și Errol Flynn. Marea ei dragoste a fostr însă actorul Richard Burton, cu care s-a și căsărorit și a divorțat de două ori.
Elizabeth Taylor a devenit cunoscută la 12 ani, după ce a jucat în filmul „Vis de glorie” (1944), primind două premii Oscar, pentru „Butterfield 8” (1960) şi „Cui îi e frică de Virginia Woolf?” (1966).