Semnificativ în acest sens este momentul artistic propus pe scenă de Bella Santiago, care îi cucerește pe cei prezenți cu vocea sa, dar și cu povestea de viață emoționantă. Momentul artistic pus în scenă de Bella Santiago în gală a zdruncinat inimile tuturor.
„M-am îndrăgostit de un bărbat care era în armată”
Bărbatul care a fost prima iubire a concurentei a părăsit-o imediat după nașterea copilului lor. Suferința artistei a fost uriașă, iar Bella s-a văzut nevoită să meargă mai departe și să își crească singură fiica. „M-am îndrăgostit de un bărbat care era în armată, aveam 20 de ani.
El venea două zile acasă pe lună, așa am avut o relație de un an, timp în care am rămas însărcinată. După ce am născut-o, a cunoscut-o, a plecat din nou la război, în Afganistan și mi-a promis că după o săptămână va reveni. Am așteptat o săptămână, un an și nu am mai auzit nimic de el. Am zis că merg mai departe, că sunt puternică și că îmi voi crește singură fata. A fost foarte greu, în fiecare zi plângeam, nu știam dacă mai vine acasă… A fost foarte, foarte greu…”, povestește Bella Santiago.
Durerea și mai mare a sufletului său era ca altcineva să îi accepte copilul pe care îl avea cu un alt bărbat, ceea ce s-a și întâmplat, în acest moment Bella trăiește o frumoasă poveste de dragoste. În ciuda tuturor obstacolelor, cu o viață demnă de un scenariu de film, a găsit puterea să strălucească și să meargă mai departe cu optimism și cu zâmbetul pe buze.
„Sunt foarte fericită că am cunoscut un băiat care ne-a acceptat pe amândouă… Îl iubesc foarte mult pe Nicu (n.red. soțul ei, Nicolae Ionuț Grigore)”, spune Bella.
Apariția și povestea Bellei au fost ca un pumnal în inimă pentru jurați, Tibi Clenci se declară devastat de drama concurentei. „Mă durea sufletul! Mă rugam la Dumnezeu să îmi spui că nu e adevărat!”, spune emoționat Tibi Clenci.
Cine e Bella Santiago
Bella este o cântăreață cunoscută la noi în țară, după participarea ei la mai multe concursuri muzicale de top. Artista are o voce de invidiat cu care a făcut furori chiar și la Eurovision, acolo unde a participat acum ceva timp. Citeşte întreaga ştire: Cine este Bella Santiago, noua concurentă de la „Bravo, ai stil! Celebrities”
Ea este originară din Filipine, însă a cunoscut succesul în România, după ce a câștigat „X Factor” 2018, emisiunea de la Antena 1.