Peste câteva zile Angela Rusu va împlini 46 de ani, însă susține că se simte ca la 20. Cântăreața de muzică populară recunoscută ca fiind solista preferată a lui Traian Băsescu, după ce a cântat la nunta Elenei Băsescu, a reușit să slăbească 26 de kilograme în numai doi ani.
Deși s-a vehiculat că a apelat la o operație de mișcorare a stomacului, solista a afirmat că a ajuns la 67 de kilograme cu ajutorul unui program de slăbit foarte bine pus la punct.
„Nu, nu mi-am tăiat stomacul așa cum ar crede unii. Eu nu sunt de acord cu astfel de intervenții. Am slăbit cu ajutorul unui program personalizat. Am fost la medicul nutriționist Oana Munteanu din Oradea, împreună cu soțul meu, ne-am făcut amândoi analizele, și în urma unei consultații amănunțite, ne-a făcut diete personalizate. Spre exemplu nu pot da dieta mea alte persoane pentru că s-ar putea să-i facă rău. Se desfășoară etapizat, trei mese fixe din 5 în 5 ore, iar din alimentație am exclus citricele, pastele și cartofii, alimente care nu îmi făceau bine. Beau zilnic 2,5 litri de apă și mă simt foarte bine. Eu am slăbit 26 de kilograme, iar Marius, soțul meu, a slăbit 19. Mă simt excelent, de parcă am întinerit cu 20 de ani. Înainte aveam dureri groaznice la coloană, dormeam prost, eram foarte umflată. Acum toate funcțiile s-au reglat”, a spus Angela.